BILANȚUL ARCEN PENTRU ANUL 2019.

Anul 2019 a fost fabulos! A fost foarte greu, dar dacă ne dați o mână de ajutor, vom putea continua: http://www.arcen.info/sustine-ne/

Iată raportul nostru pentru anul 2019:

● am inventariat peste 6000 de imobile din 50 de zone istorice ale Bucureștiului în cadrul proiectului ARCEN #catalogbucuresti;
● am dezvoltat platforma online www.catalogbucuresti.info;
● am realizat, alături de Expo Arte și o serie de parteneri privați, alte 8 caiete de bune practici constructive, în cadrul proiectului #catalogbucuresti care vor ajunge la rezidenții zonelor Vasile Lascăr, Mihai Eminescu, Ferdinand I, Magheru-Brătianu, Traian, Dacia, Elisabeta-Kogălniceanu și Icoanei.
● am colaborat în cadrul #catalogbucuresti cu experții de la Institutul Național al Patrimoniului și de la Ordinul Arhitecților din România și am lucrat alături de peste 100 de voluntari arhitecți și urbaniști;
● am organizat 16 plimbări pietonale în zona Antim, Calea Victoriei, Parcul Filipescu și Cotroceni, adică 10 km de trasee-culturale #cubastonulprinbucuresti, alături de câteva mii de participanți;
● am relansat proiectul #district40 alături de OMA VISION, zona urbană cu cea mai mare densitate de comunități și instituții culturale din întreaga Capitală – un proiect-model de transformare în profunzime a Bucureștiului și a modului de viață al locuitorilor lui prin cultură și comunitate;
● am lansat „Insomniile Districtului” la Școala Centrală, după 10 ani de la salvarea monumentului istoric ridicat în 1891 de către Ion Mincu;
● am inițiat planul pentru restaurarea grădinii istorice de la Școala Centrală, inima #district40;
● am organizat 8 Nocturne de Poezie Contemporană la care au luat parte poeții Dan Sociu, Anastasia Gavrilovici și Livia Ștefan, Robert Șerban și Sorin Gherguț, Vasile Leac și Robert Gabriel Elekes, Elena Vlădăreanu și Ioana Vintilă, Mircea Andrei Florea, Luca Ștefan Ouatu, Cosmin Perța și Diana Geacăr, Constantin Abăluță, Radu Vancu și Teona Galgoțiu și peste 3000 de participanți pe terasa blocului Magheru One;
● am organizat a doua ediție de Block Party în District 40 la care au luat parte peste 10.000 de bucureșteni și-am înțeles ce înseamnă con|viețuirea într-o stare de spirit;
● am lansat Antiseismic District, alături de Re:Rise, primul proiect din România pentru informarea, educarea și abilitarea unei comunități vulnerabile la cutremur, aflată în granițele unui cartier central din București, definit în mod convențional „District 40”, cu sprijinul Fundației Comunitare București;
● am organizat 10 întâlniri comunitare pentru pregătirea în caz de cutremur în District 40;
● am lansat platforma www.viabucuresti.ro, care adună mii de materiale de istorie a Bucureștiului, într-un impresionant efort de digitizare a memoriei Bucureștiului.

Anul 2020 e unul foarte important pentru ARCEN. Dar ca să reușim tot ce ne propunem avem nevoie de ajutorul vostru!
Susține-ne, și spune-le și altora să o facă: http://www.arcen.info/sustine-ne/

Împreună putem să construim o viață urbană de calitate!