Sâmbătă, 12 octombrie, ARCEN organizează evenimentul „Grădini deschise în District 40”. Timp de două ore, începând cu ora 16.00, un vechi locuitor al Districtului 40 deschide grădina casei în care a trăit vreme de peste 60 de ani, în strada I.L.Caragiale nr. 24.

Accesul se face pe bază de rezervare și donație minimă de 15 lei la intrare.

Pentru ca memoria unui oraș sau a unei case, memoria unei străzi sau memoria noastră intimă să nu se piardă, e nevoie ca ea să fie păstrată vie și dată mai departe. Straturile memoriei se salvează prin povestire, prin deschiderea albumelor și arhivelor noastre și prin arta de a con|viețui într-un spațiu în care identitatea celor adunați împreună întregește prin memorii împărtășite.

Casa în care vă invităm, ridicată chiar în perioada de naștere a cartierului Icoanei, după a doua jumătate a secolului al XIX-lea, păstrează originale fațada, tâmplăria, pardoselile, pavimentul și cișmeaua din curte. A fost locuită de aceeași familie vreme de peste 100 de ani, iar straturile de memorie ale mai multor generații de locuitori ai casei din strada I.L.Caragiale și ai cartierului vor fi împărtășite la evenimentul ARCEN printr-un dialog cu proprietarul actual.

Participanții la evenimentul din curtea casei vor fi primiți, ca o aducere aminte a vieții din Bucureștiul de demult, cu dulceață și șerbet, se vor bucura de muzica lui Outis Quartet și de expoziția a peste 20 de imagini de arhivă din istoria Bucureștiului, care corespund și cu perioadele prin care a trecut casa și locuitorii ei, arhivă digitizată prin proiectul ARCEN – Via București.

| District 40 demonstrează, la scara unui district relevant pentru București – Cartierul Icoanei, modul în care se poate reface, activa și valorifica, prin cultură și comunitate, atât legătura între oameni și spațiul în care locuiesc, cât și legătura dintre oameni, în spațiul în care locuiesc.

| Via Bucuresti este un proiect co-finanțat prin AFCN – Administrația Fondului Cultural Național. Proiectul nu reprezintă în mod necesar poziţia Administrației Fondului Cultural Național. AFCN nu este responsabilă de conținutul proiectului sau de modul în care rezultatele proiectului pot fi folosite. Acestea sunt în întregime responsabilitatea beneficiarului finanțării.

| Parteneri ai evenimentului Gitana Winery 1953 și OMA Vision.