INFORMARE ANTISEISMIC DISTRICT

PROIECT PENTRU REDUCEREA VULNERABILITĂȚII FAȚĂ DE CUTREMUR

În atenția rezidenților de pe străzile:

George Enescu, Piața Lahovary, Dionisie Lupu, Jules Michelet, Pitar Moș, Eremia Grigorescu, A.D. Xenopol, Cristofor Columb, Arthur Verona, Gheorghe Magheru

Sunteți beneficiarii proiectului „Antiseismic District”, inițiat de ARCEN și dezvoltat în colaborare cu Re:Rise – Asociația pentru Reducerea Riscului Seismic, în scopul pregătirii comunității din zona dvs. pentru a face față unui cutremur. 

În cadrul proiectului, vom organiza informări ale locuitorilor, dialoguri cu președinții asociațiilor de proprietari și rezidenți, consultări cu locuitorii și comercianții din cartier. Vom oferi consultanță pentru proprietari și asociațiile de proprietari și vom derula acțiuni practice în interiorul comunității: semnalizarea locurilor de întâlnire, realizarea de hărți postseism cu distribuția de apă și pături, realizarea unei rețele de solidaritate în caz de cutremur care să sprijine comunitatea afectată și să colaboreze cu Departamentul pentru Situații de Urgență – DSU.

Vă invităm să participați la întâlnirile cu comunitatea pe care le vom organiza, în următoarele săptămâni, în apropierea blocului/ locuinței dvs., pentru a începe să vă pregătiți pentru eventualitatea unui cutremur. Vom reveni cu anunțuri și invitații cu datele, orele și locurile de  întâlnire.

„Antiseismic District” se derulează în cadrul „District 40”, un proiect ARCEN pentru reabilitarea prin cultură și implicare comunitară a zonei istorice care se întinde de la Str. Mihai Eminescu la Piața Rosetti, de la Piața Gemeni la Piața Lahovari, de la Bulevardul Magheru la strada Vasile Lascăr. District 40 cuprinde 209 imobile cu risc seismic I, II, U1, U2, U3 (conform listei oficiale a Primăriei Capitalei) și alte 176 imobile multietajate, mai vechi de 50 de ani, fără expertiză tehnică, dar care prezintă fisuri seismice.

Antiseismic District face parte din Programul „Bucureștiul Pregătit”, inițiat de Fundația Comunitară, pentru ca niciun bucureștean să nu fie surprins nepregătit de cutremur.