A ne iubi orașul înseamnă nu doar să-l cunoaștem și să-l punem în valoare prin cultură, ci să-i dezvoltăm comunitatea și să-l și protejăm în fața riscurilor de orice fel, inclusiv în fața cutremurelor.

De aceea, ARCEN îi invită pe locuitorii District 40 (cartierul Icoanei), reprezentanții companiilor, ai instituțiilor și ai organizațiilor care au sediul în această zonă, pe președinții asociațiilor de proprietari/ locatari programul și pe jurnaliști să participe marți, 25 iunie, de la ora 19.00, la prezentarea și lansarea Antiseismic District, un proiect în cadrul District 40, dezvoltat alături de Re:rise – Asociația pentru Reducerea Riscului Seismic, menit să sprijine comunitatea locală să-și reducă vulnerabilitățile în caz de cutremur.

Evenimentul va avea loc la Institutul Francez, iar accesul se va face în limita locurilor disponibile, pe bază de înregistrare prealabilă, la https://www.eventbrite.co.uk/e/lansare-antiseismic-district-tickets-63852204663 . District 40 este situat între strada Mihai Eminescu și Piața Universității, între bd-ul Magheru și strada Vasile Lascăr.

ARCEN va dezvolta, alături de Re:rise – Asociația pentru Reducerea Riscului Seismic, primul proiect de informare, educare și abilitare a unei comunități urbane vulnerabile la cutremur, aflată în granițele unui cartier central din București. Intenția noastră este de a crea un proiect pilot, cu studii de caz și metodologie, care să poată fi aplicat în orice alt cartier din București și din România. Ne dorim, de asemenea, să consolidăm comunitatea din cadrul District 40, prin cooperarea în jurul unui interes comun și prin conviețuirea într-o stare de spirit de încredere, implicare și respect pentru ceea ce locuitorii – cetățeni și organizații – acestei zone au împreună valoros și frumos.

Programul se va desfășura pe o perioadă de 9 luni și va include și o colaborare cu Departamentul pentru Situații de Urgențe. Succesul său depinde de implicarea cetățenilor, a fiecărui locuitor, așa că vă rugăm distribuiți acest eveniment, pentru a-l face cunoscut celor din zonă. Chiar dacă nu pot veni la prezentarea din 25 iunie, este bine ca locuitorii cartierului să știe că vom desfășura acest program și să fie deschiși să coopereze cu noi în perioada următoare.

Succesul proiectului pilot Antiseismic District va însemna că și alte cartiere din București și din țară vor beneficia de un pachet de activități și de măsuri necesare pentru a reduce riscurile în fața cutremurelor la care suntem expuși.