Despre proiect

Ce faci pe 20 mai? Ai chef să faci noapte albă alături de noi? Vei avea parte gratuit de experiențe care vor începe la Școala Centrală (străzile Icoanei, nr. 3-5) și vor continua la Rezidența BRD Scena9 (I.L. Caragiale, nr. 32). Cele două spații vor comunica toată noaptea prin scrisori, vederi, telegrame, bilețele, tweet-uri, SMS-uri, dar și prin poveștile pe care le vei purta împreună cu prietenii tăi dintr-un loc în celălalt.

Vei putea vizita o galerie vitrată, o mansardă, o grădină istorică și o curte care vor fi animate alternativ prin muzică, lecturi, teatru și dans. Cinci spații interactive vor fi pregătite pentru tine, expoziții și tururi ghidate prezentate într-o formă inedită față de edițiile precedente.

Mai mult, curtea rezidenței va răsuna la miezul nopții  într-un jam session muzical, iar la Școala Centrală într-un jam epistolar.

Unde?

Școala Centrală – Str. Icoanei, nr. 3-5

Rezidența BRD-Scena 9 – Str. I.L.Caragiale, nr. 32

Cand?

20 mai

Program

20:00 – 2:00

Comunicat

Aici.

Comunicare în doi tweeți și trei scrisori

Ce se întâmplă?

Propunem vizitatorilor care vor ajunge la Școala Centrală să mai adauge anul acesta un obiectiv în circuitul lor la Noaptea Muzeelor: Rezidența BRD Scena 9, un nou reper cultural în cartierul Icoanei. Lecturile, spectacolele, expozițiile și spațiile interactive amenajate vor explora diversificat tema comunicării pe axa trecut-prezent, trecând de la experiența distanței și a așteptării la cea a imediatului și a instantaneului.

Program

Când?

Va fi anunțat curând!

Leave a Reply