ARCEN lansează Ghidul de pregătire | Cum poți supraviețui unui cutremur?

ARCEN lansează miercuri, 23 iunie, de la ora 19.00, în cadrul unui eveniment cu public, ghidul de pregătire Cum poți supraviețui unui cutremur?, dezvoltat în cadrul proiectului Antiseismic District, împreună cu Re:Rise – Asociația pentru Reducerea Riscului Seismic.

Evenimentul de lansare a Ghidului Antiseismic District | Cum poți supraviețui unui cutremur? va avea loc în aer liber, în curtea interioară ARCUB Gabroveni (str. Lipscani 86-88) și va cuprinde o prezentare generală a obiectivelor și provocărilor proiectului Antiseismic District și o discuție aplicată despre ghidul de pregătire lansat, urmate de o sesiune de întrebări și răspunsuri. Toți participanții la eveniment vor primi ghidul de pregătire și explicații detaliate privind utilizarea acestuia.

Ghidul de pregătire pentru cutremur este un instrument complex, care propune măsuri concrete pe care le putem lua înainte, în timpul și după un cutremur major. Ghidul conține harta centrului Bucureștiului cu imobilele încadrate în clasele I și II de risc seismic, imobilele încadrate în categoriile de urgență U1, U2 și U3, arterele care ar putea fi blocate în urma unui cutremur major, propuneri de puncte de întâlnire după cutremur, precum și puncte medicale.

ARCEN a tipărit ghidul într-un prim tiraj de 20.000 de exemplare, care urmează să fie disponibil în mai multe puncte de ridicare din oraș și distribuit locuitorilor Capitalei, pentru a-i ajuta să conștientizeze faptul că riscul unui cutremur major este o constantă în viața noastră și că este esențial să fim pregătiți pentru a ne crește șansa de supraviețuire și pentru a ne proteja pe noi și pe cei apropiați. 

Cum poți supraviețui unui cutremur? este rezultatul efortului de documentare și de interacțiune pe care echipa Antiseismic District l-a desfășurat în ultimii doi ani, în comunități care locuiesc în zone vulnerabile la seism, dar și a dialogului cu autoritățile locale și naționale care gestionează situațiile de urgență.

La peste patru decenii de la cutremurul din 1977, Bucureștiul continuă să fie una din cele mai vulnerabile și cel mai puțin informate capitale europene cu privire la riscul seismic. În acest context, proiectul Antiseismic District și-a propus ca obiectiv central schimbarea paradigmei așteptării pasive, punând accentul pe pregătirea individuală, care poate să face diferența între viață și moarte, într-o situație critică. 

Vă așteptăm marți, de la ora 19.00, la ARCUB Gabroveni (str. Lipscani 86-88), la evenimentul de lansare al ghidului @numeeveniment, în cadrul căruia vom discuta despre eforturile, provocările și obiectivele proiectului și unde veți putea primi ghidul de pregătire pentru cutremur.

Participarea la evenimentul de lansare se face pe bază de rezervare la acest link.

*Deoarece accesul se va face în limita locurilor disponibile, avem rugămintea ca în cazul în care faceți o rezervare și nu mai puteți ajunge la eveniment, să ne anunțați printr-un mail trimis la contact@arcen.info. Vă mulțumim!

 

Evenimentul se desfășoară cu respectarea regulilor sanitare pentru întrunirile în aer liber. 

 

Antiseismic District este un proiect ARCEN, dezvoltat în parteneriat cu Re:Rise – Asociația pentru Reducerea Riscului Seismic, de informare, educare și pregătire în caz de cutremur, care propune un set de acțiuni individuale, practice și responsabile pentru reducerea riscurilor în cazul unui cutremur major

Proiectul este susținut prin Fondul Bucureștiul Pregătit, gestionat de Fundația Comunitară București și finanțat de ING Romania, IKEA România, Lidl Romania, Enel România și Endava.

Sponsori: PAID Romania, Fundația Alexandrion, MEGA IMAGE, Medlife, Sun Plaza.

Parteneri: Re:Rise – Asociația pentru Reducerea Riscului Seismic, OMA VISION.

Design grafic: Radu Manelici